boți vb. IV. 1 tr., refl. A (se) mototoli, a (se) șifona. Îmi boțiți hainele (ALECS.). ♦ (tr.) A mototoli în mînă. Ea boți scrisoarea în mînă (EMIN.). 2 refl. Fig. (compl. indică mai ales fața, fruntea oamenilor) A se zbîrci, a se încreți (la față); a se rida. Obrazul spîn și uscat se boți cu mărunte crețuri (CE. PETR). ◊ (tr.) Vîrsta i-a boțit fața. 3 tr. (compl. indică persoane, lucruri etc.) A prinde la strîmtoare; a înghesui. L-au boțit la un gard (NEC.). 4 tr. Fig. A schița un gest de nemulțumire prin încrețirea buzelor. Aurica boți puțin buzele (CĂL.). • prez.ind. -esc. /boț¹ + -i.