ASCUȚI A i se (sau a-și) ascuți (cuiva) dinții după ceva (pop.) = A pofti cu lăcomie ceva: Nu i s-a mai întâmplat să-și ascute dinții după asemenea delicatesuri. A se ascuți la față (pfm.) = A slăbi foarte tare: De când nu l-am văzut, parcă s-a mai ascuțit la față și i-a mai scăzut burta. Ce slab și palid te-au făcut la față! / Ca un drumeț din văi pierdu-te-n ceață (ȘT. O. IOSIF) A(-și) ascuți cuvântul (pfm.; fig.) = A-și șlefui felul de a vorbi: Strădania mea... [ca] să ascut cuvântul și să stilizez îmi aducea destule neajunsuri școlărești. (GALA GALACTION) A-și ascuți colții (sau dinții) (pfm.; fig.; d. oameni) = A se obrăznici: Moartea tânguiește / ascuțindu-și colții /în creierul meu (GELU VLAȘIN) În ultima vreme prea ți-ai ascuțit colții și m-ai supărat din cale afară. A-și ascuți glasul (sau vocea) (pfm.; fig.) = A ridica tonul la cineva: Dar încet-încet începu să se întărîte. Și-și ascuți glasul înspre procuror și porni să strige la domnii jurați, − nu numai cu supărare, dar și cu mare durere. (MIHAIL SADOVEANU) A-și ascuți inima sau a se ascuți la inimă ori a i se ascuți inima (pfm.; fig.) = A căpăta curaj: Încurajat de prietenii săi, el își ascuți inima și prinse să vorbească în cele din urmă. A-și ascuți limba (sau condeiul ori pana) (pfm.; fig.) = A se pregăti pentru a împunge cu vorba: Iată de ce Dimitrie Vaida, devotatul episcopului, îi va aminti că „de multe ori în cugete nu să nărăvea cu Excelenția-sa” și că „răspunsul îl scria cu prea ascuțit condei și, câteodată, vorbind, deschidea gura prea tare”. (MARIA PROTASE) A-și ascuți mintea sau a se ascuți la minte ori a i se ascuți mintea (pfm.; fig.) = A deveni mai isteț: Bravo, Iorgule! se vede că ți-ai ascuțit mintea pe tocila civilizației din Sadagura!... (VASILE ALECSANDRI) Dară văzu că începe a judeca altfel de cum judeca el până acum. Pasămite se ascuțise la minte. (P. ISPIRESCU) Ce e drept, băiatul învățase carte până din sus de brâu, și dascălii îl lăudau că este ascuțit la minte. (IDEM) A-și ascuți ochii (sau văzul, privirea) (pfm.; fig.) = A privi cu atenție: Apoi își ascuți privirea și începu să urmărească pe omul așezat pe bancheta de lângă ușă. (C. BUZINSCHI) El sta cu ochii ascuțiți și își nota orice amănunt. A-și ascuți picioarele (reg.; fig.) = A se pregăti s-o ia la fugă: A simțit pericolul și de îndată el și-a ascuțit picioarele și dus a fost. A-și ascuți urechile (sau auzul) (pfm.; fig.) = A asculta ceva cu atenție: Se minunează până și copiii […] furișează câte-o privire, și-ascut urechile, doar d-or prinde ceva, să alerge apoi să spuie că „ce e nu e bine”, „s-a făcut lumea rea”, „se dă răilor și umblă cu șoalda”. (BARBU DELAVRANCEA) Chiar și doamna Herdelea își ascuți urechile de lângă sobă, unde se ostenea cu gătirea bucatelor pentru amiazi. (LIVIU REBREANU) Atent... își ascuți auzul, aplecând capul să prindă cu urechea cadența slabă a pașilor din depărtare. (JEAN BART)