AMFIBRAH (< fr. amphibraque < lat. lit. amphibrachus ; cf. gr. amphi, din două părți și brachys, scurt) Unitate metrică în poezia antică și în poezia modernă, alcătuită din trei silabe; o silabă lungă între două silabe scurte, în poezia antică, (...) și o silabă accentuată între două silabe neaccentuate, în poezia modernă (...). Printre primii poeți care l-au folosit în literatura noastră sînt D. Bolintineanu, în O fată tînără pe patul morții, Gr. Alexandrescu, în Cîinele soldatului, Duiliu Zamfirescu, în Versuri. Ritmul amfibrah apare în multe din poeziile lui G. Coșbuc (Pierde-vară, Zîna pădurii, Pașa Hassan etc.). Ex. Săl-ba-te-cul vo-dă e-n za-le și-n fier... (G. COȘBUC, Pașa Hassan)