2 intrări

8 definiții

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

Ierusalim n. veche capitală a Palestinei, pe malurile Iordanului, coprinsă și distrusă de Romani la 70 d. Cr., azi locuită de Arabi și Evrei: 80.000 loc.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FLORI-DE-IERUSALIM s. pl. v. steliță.

flori-de-Ierusalim s. pl. v. STELIȚĂ.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ierusalim, capitala Palestinei și centrul politic-religios al iudeilor. După istoricul Iosif Flaviu, a fost clădit de regele canaanean Melhisedec. A fost cucerit de David în sec. 10 î. Hr., devenind centrul unității naționale iudaice. Locaș al lui Iahve după construcția templului de către Solomon, el este cetatea sfântă și centrul politic și spiritual al poporului evreu.

IERUSALIM (JERUSALEM; ebraică: YERUSHALAYIM; arabă: AL-QUDS), oraș în partea central-estică a statului Israel, capitala țării, situată într-o zonă de podiș deșertic, la 25 km V de țărmul Mării Moarte; 578,8 mii loc. (1995). Important centru industrial, comercial, de transport, cultural și turistic al țării. Nod de comunicații. Ind. de prelucr. a metalelor și diamantelor, electrotehnică, textilă, chimico-farmaceutică, sticlăriei, pielăriei și încălțămintei, poligrafică, alim. Produse meșteșugărești. Universitate ebraică (1925). Muzee. Oraș sfânt pentru creștini, evrei și musulmani. Monumente: vestigiile arheologice ale Templului lui Solomon (sec. 10 î. Hr.); Biserica Sf. Mormânt (sec. 4, cu adăugiri din sec. 12); Mormântul lui David, deasupra căruia a fost construită o moschee în 1452 (refăcută în sec. 16); centura de ziduri, cu opt porți (Poarta Damascului, 1537, Poarta Nouă, Poarta Jaffei, Poarta Sionului, Poarta Gunoaielor, Poarta Aurită, Poarta Leilor, Poarta lui Irod), care înconjură orașul vechi, refăcută de turcii otomani în 1542, cu renumitul Zid al plângerii (sau Zidul de Vest); Grădina Ghetsimani, locul unde, potrivit tradiției, Iisus Hristos obișnuia să se retragă pentru rugăciune împreună cu discipolii săi; Via Dolorosa – drumul pe care Iisus Hristos la străbătut până la locul crucificării (pe colina Golgota), purtându-și crucea; Moscheea lui Omar/Qubbat al-Sakhra (sec. 7); Moscheea al-Aqsā (709-705); Mormântul sfintei Ana, deasupra căreia a fost construită (sec. 12) Catedrala armeană Sf. Iacob ș.a. Vechi oraș canaanean, menționat documentar pentru prima oară în sec. 19 î. Hr. I. a devenit, în timpul domniei regelui David, capitala statului iudeo-israelian (c. 1000 î. Hr.) și apoi (din 931 î. Hr.) a statului Iudeea. Cucerit și distrus de Nabucodonosor II în 587 î. Hr., I. a fost reconstruit în perioada dominației persane și seleucide, iar în 63 î. Hr. a intrat sub stăpânire romană. În jurul anului 30 (sau 33), Iisus Hristos intră în I. cu ucenicii săi, fiind întâmpinat ca Mesia de locuitorii acestuia. Tot la I., Iisus Hristos a fost prins de romani, judecat și crucificat. Centru al răscoalei antiromane a iudeilor (66-70), I. a fost distrus de Titus în anul 70 (în timpul represaliilor) și de Adrian în 135, o dată cu înăbușirea răscoalei antiromane (132-135), după care orașul a fost botezat Aelia Capitolina, stabilirea iudeilor fiind interzisă de autoritățile romane. Refăcut și dezvoltat ulterior, îndeosebi în sec. 4-5, de autoritățile bizantine, aici s-au construit numeroase lăcașuri de cult, I. devenind un important loc de pelerinaj pentru creștini. Cucerit și stăpânit de persani (614-629), iar din 638 de către arabi. Aceștia din urmă și-au menținut stăpânirea în I. până în 1099, când orașul a fost cucerit de participanții la prima Cruciadă, comandați de Godefroi de Bouillon, ce au întemeiat în această regiune o formație statală cruciată – Regatul Latin de Ierusalim. În anul 1187, după un susținut asediu, forțele musulmane comandate de sultanul Saladin au cucerit I. Reluat pentru o scurtă vreme (1229-1244) de către împăratul german cruciat Frederic II de Hohenstaufen, a căzut din nou, prin luptă, în mâna forțelor musulmane (23 aug. 1244), iar apoi în stăpânirea mamelucilor din Egipt. O dată cu marea campanie de cucerire a sultanului turc Selim I, I. a fost cucerit (30 dec. 1516) și inclus în Imp. Otoman, rămânând în componența acestuia până la Primul Război Mondial. Ocupat de trupele engleze (1917), I. a devenit centrul ad-tiv al Palestinei sub mandat britanic (1920-1948). Conform planurilor de împărțire a orașului, stabilite de O.N.U., I. urma să fie internaționalizat pentru credincioșii celor trei religii. În urma războiului arabo-israelian (1948-1949) și a acordurilor de armistițiu dintre Israel și Iordania, orașul I. a fost împărțit în două sectoare: israelian în V (Orașul Nou) și iordanian în E (Orașul vechi sau arab). La 23 ian. 1950, guvernul israelian, fără să țină seama de rezoluțiile O.N.U. privind internaționalizarea I., a hotărât mutarea capitalei Israelului de la Tel Aviv la I. (partea israeliană – Orașul Nou). În iun. 1967, trupele israeliene au ocupat sectorul iordanian (Orașul Vechi) al I., iar în iul. 1980, Parlamentul israelian a votat anexarea acestuia, întregind orașul, proclamându-l „capitală veșnică și inseparabilă” a statului Israel. Ulterior, guvernul israelian a construit noi cartiere pentru evrei în vechiul sector iordanian pe care-l cuceriseră. Statutul orașului I. constituie încă obiect de dispută între israelieni și palestinieni.

IERUSALIM orașul, gr. ’Iεροσόλιμα < ebr. 1. Ieruselima (Syn). 2. Rusalim. ard. (Paș); pren (Haț 65). 3. Rosolim (Ard). Scurtat: Silim (Sd XV 85). 5. Rusalin pren. ard. (CO 60). 6. Cu apoc.: *Rusalu > Rusălești s. (Î Div). sau < Rusalii.

CHIRIL al Ierusalimului (315-386), episcop de Ierusalim. Autorul „Catehezelor mistogogice” în care explică crezul bisericii din Ierusalim și simbolul botezului, al mirungerii și al euharistiei. Sanctificat.

Rude la Ierusalim (precedat de verbul „a avea”, sau „a căuta” sau „a găsi”…) – Acestei răspîndite expresii i s-au acordat diverse explicații, nici una însă bazată pe certe dovezi. Menționăm versiunea care pare cea mai plauzibilă. În timpul marilor pelerinaje religioase de odinioară, se adunau la Ierusalim mii și chiar zeci de mii de credincioși din toate colțurile lumii. În acele zile orașul era atît de populat, încît mulți pelerini locuiau în cimp, în corturi improvizate, sau în căruțe transformate în paturi. Nici apa nici alimentele nu erau îndestulătoare. Numai cei ce aveau rude sau prieteni erau favorizați, găsind în casele acestora și hrană și adăpost. „A avea rude la Ierusalim” însemna pe atunci: a pleca acolo fără grijă, fără riscuri, întrucît te așteaptă o gazdă ocrotitoare. De-a lungul anilor, expresia și-a extins nu numai circulația, ci și sensul. Prin analogie cu „cetatea sfîntă” considerată unul dintre cele mai însemnate orașe ale lumii, „a avea rude la Ierusalim” a devenit sinonim cu a găsi protectori într-un loc important, sau cum se spune astăzi argotic: a avea „pile”. „Ce sînt proptelele?” – Rude la Ierusalim, băiete…" (Zaharia Stancu, romanul Desculț, pag. 290). IST.

Intrare: Ierusalim
Ierusalim
substantiv propriu (SP001MS)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • Ierusalim
  • Ierusalimul
plural
genitiv-dativ singular
  • Ierusalimului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: flori-de-Ierusalim
flori-de-Ierusalim substantiv feminin plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • flori-de-Ierusalim
  • florile-de-Ierusalim
genitiv-dativ singular
plural
  • flori-de-Ierusalim
  • florilor-de-Ierusalim
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

flori-de-Ierusalim, flori-de-Ierusalimsubstantiv feminin plural

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.