dexonline

info

3 intrări

12 definiții

explicative DEX (9)
ortografice DOOM (3)

Explicative DEX

ȚINCAR, țincari, s. m. (Reg.) Copil, țânc. – Ținc² + suf. -ar.

țincar¹ sm vz țâncar

țincar² sn [At: ALR II, 5 669/76 / Pl: ~e / E: ținc¹ + -ar] (Reg) Clopoțel care se atârnă la gâtul vitelor Si: (reg) țingălău (1).

❍ȚINCAR(IU), ȚÎNCARIU sm. Mold. = ȚINC¹8: să te mărite pe tine cu țîncariul ei? (ALECS.).

ȚINCAR, țincari, s. m. (Reg.; depr.) Copil, țânc. – Ținc² + suf. -ar.

ȚINCAR, țincari, s. m. (Mold.; cu nuanță depreciativă) Copil, copilandru, țînc. O hotărît... să mă cunune cu Guliță. – Să te mărite pe tine... cu țincarul ei? ALECSANDRI, T. 515.

țincar m. Mold. fam. băiețandru: să te mărite cu țincarul ei AL.

țâncar sm [At: ALECSANDRI, T. 515 / V: țin~ / Pl: ~i / E: țânc² + -ar] (Mol) 1 Copil. 2 (Mol; dep) Tânăr fără experiență Si: flăcăiandru (1), țângău (2).

țîncár m. (d. țînc). Nord. Iron. Țingăŭ.

Ortografice DOOM

țincar (reg.) s. n., pl. țincare

sursa: DOOM 3 (2021)
adăugată de gall
acțiuni
- link permalink

țincar (reg.) s. m., pl. țincari

țincar s. m., pl. țincari

Intrare: țincar (clopoțel)

țincar² (pl. -e) substantiv neutru

substantiv neutru (N1) Surse flexiune: DOOM 3		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	țincar	țincarul țincaru‑
nominativ-acuzativ	plural	țincare	țincarele
genitiv-dativ	singular	țincar	țincarului
genitiv-dativ	plural	țincare	țincarelor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

Intrare: țincar (persoană)

țincar¹ (pl. -i) substantiv masculin admite vocativul

substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOOM 2		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	țincar	țincarul țincaru‑
nominativ-acuzativ	plural	țincari	țincarii
genitiv-dativ	singular	țincar	țincarului
genitiv-dativ	plural	țincari	țincarilor
vocativ	singular	țincarule țincare
vocativ	plural	țincarilor

Intrare: țâncar

țâncar substantiv masculin

substantiv masculin (M1)		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	țâncar	țâncarul
nominativ-acuzativ	plural	țâncari	țâncarii
genitiv-dativ	singular	țâncar	țâncarului
genitiv-dativ	plural	țâncari	țâncarilor
vocativ	singular	—
vocativ	plural	—

țincar¹ (pl. -i) substantiv masculin admite vocativul

substantiv masculin (M1) Surse flexiune: DOOM 2		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	țincar	țincarul țincaru‑
nominativ-acuzativ	plural	țincari	țincarii
genitiv-dativ	singular	țincar	țincarului
genitiv-dativ	plural	țincari	țincarilor
vocativ	singular	țincarule țincare
vocativ	plural	țincarilor

arată variantele

* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

info

Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.

arată:

sensuri secundare

expresii

exemple

surse

țincar, țincaresubstantiv neutru

1. regional Clopoțel care se atârnă la gâtul vitelor. MDA2

sinonime: țingălău

etimologie:

ținc + -ar MDA2

țincar, țincarisubstantiv masculin

1. regional Copil, copilandru, țânc. DEX '09 DEX '98 DLRLC

sinonime: copil copilandru țânc
- format_quote O hotărît... să mă cunune cu Guliță. – Să te mărite pe tine... cu țincarul ei? ALECSANDRI, T. 515. DLRLC

etimologie:

Ținc (1.) + -ar. DEX '09 DEX '98

țâncar, țâncarisubstantiv masculin

regional

1. Copil. MDA2

sinonime: copil
2. depreciativ Tânăr fără experiență. MDA2 CADE

sinonime: flăcăiandru țingău
- format_quote Să te mărite pe tine cu țîncariul ei? (ALECS.) CADE

etimologie:

țânc + -ar MDA2

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.