ȘIȘ, șișuri, s. n. (Turcism învechit) Un fel de pumnal cu lama lungă și îngustă, mascată într-un baston găunos. Să știi că eu tot îl spintec... bag șișul în el de la burtă pînă la gît. CAMIL PETRESCU, O. II 34. Omul cu trabuc a avut impresia, la un moment dat, că după fiecare roșcov e ascuns un răufăcător, că stau la pîndă, dincolo de garduri, haimanale cu șișul în mînecă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 350. ◊ Fig. El îi înțelesese tîlcul răsturnat... și în el se răsuci un șiș. CAMIL PETRESCU, O. I 130. ♦ (Neobișnuit) Hanger. (Cu pronunțare regională) Hangher și șîș și pumnal, se zice un cuțit mic împodobit, ce se poartă la brîu spre podoabă, mai ales de către hanii turcești. ȘEZ. VIII 162.