ÎNMUIA, (ÎM)MUIA (-moiu) I. vb. tr. 1 A face (mai) moale; Ⓕ F ~ spinarea cuiva, a-l bate sdravăn: să nu-ți mai calce piciorul prin curtea mea, că-ți voiu înmuia spatele cu bătaia (FIL.) ¶ 2 A face, a lăsa mai domol, a mai îmblînzi, a îndulci; a potoli: i-a (îm)muiat inima ¶ 3 A uda, a umezi; a întinge: ~ în apă; a ~ degetul în gură; l-a tot muiat (firul) cu limba, și... de ce-l muia, de-aia firul se ’ncîrlionța și mai tare (CAR.); ~ condeiul în cerneală; Ercule avu grija de a-și înmuia vîrful săgeților sale în sîngele... jigăniei (ISP.) ¶ 4 A împodobi cu cusături, cu broderii de mătase, de fir, etc.: înmuiau în fir și în pietre scumpe hainele de pe dînșii (ODOB.); muiați din cap pîn’n picioare numa’n mătăsuri și ’n fireturi (CAR.). II. vb. refl. 1 A se face mai moale ¶ 2 A se domoli, a se îmblînzi, a se potoli: s’a muiat gerul ¶ 3 A slăbi, a pierde din vigoare, a-i scădea puterile, rezistența, a nu se mai împotrivi: mîna mea s’a muiat, nu mai poate rădica buzdaganul (ODOB.); picioarele i se moaie și-l umple o frică neînțeleasă (VLAH.); i s’a muiat glasul; Radul... văzînd că oastea i se înmoaie, dete dosul (ISP.); cînd se mai muia jocul (DLVR.) ¶ 4 A se uda, a se umezi [lat. molliare].